ISO 9001

ISO 9001 este un standard global de management al calității. Mii de companii din peste 100 de țări l-au adoptat și încă și mai multe sunt în curs de a o face. De ce? Pentru că el controlează calitatea. Economisește banii. Clienții așteaptă acest lucru. Iar firmele concurente îl folosesc.
ISO 9001 poate fi aplicat tuturor tipurilor de organizații. Indiferent de mărimea lor sau de domeniul în care activează. El poate ajuta atât firmele axate pe producție, cât și pe cele axate pe servicii, să atingă standarde ale calității recunoscute și respectate în întreagă lume.
ISO este Organizația Internațională pentru Standardizare. Ea are sediul în Elveția și a fost înființată în 1947 pentru a dezvolta standarde comune internaționale în numeroase domenii. Membrii săi provin din peste 150 de organe naționale de standardizare.

ISO 22716

ISO 22716 este un standard internațional care definește cerințele pentru bune practici de fabricație a produselor cosmetice.
Acesta se adresează tuturor organizațiilor care au în domeniul de activitate producție, control, depozitare și expediere produse cosmetice.
Standardul promovează adoptarea unei abordări integrate a proceselor pentru a furniza în mod eficient produse care îndeplinesc cerințe de siguranță a produsului cât și cerințele clienților.